Thursday, February 10, 2011

Lentile de contact saptamanale vs lentile zilnice

Incercati sa va decideti daca cumparati lentile de contact zilnice sau lentile de contact saptamanale? Daca da, trebuie sa luati in considerare cate dintre avantaje si dezavantaje.


Pretul

Un prim motiv ar fi pretul lentilelor de contact saptamanale vs zilnice. Daca acesta este un element hotarator in alegerea dvs. atunci, lentilele de contact saptamanale sunt alegerea cea mai buna deoarece costa mai putin decat lentilele zilnice. Desigur, costul exact al lentilei difera in functie de fiecare brand si tip de lentila dar, lentilele de contact zilnice sunt mai scumpe decat lentilele de contact saptamanale.
Comparatia trebuie facuta in functie de timp/durata purtarii/lentila:
o lentila saptamanala "costa" pentru purtarea de 1 zi aprox 1,2 - 1,50 lei
o lentila zilnica "costa" pentru purtarea de 1 zi aprox 4,2 - 4,50 lei

Igienic/Sanatos

Igiena si sanatatea oculara sunt o preocupare majora pentru fiecare purtator de lentile de contact. Lentilele saptamanale necesita o curatare mai riguroasa si periodica deoarece nu se poarta o singura data. Aceasta ingrijire trebuie avuta in vedere atat inainte de a introduce cat si dupa scoaterea lentilei cand trebuie sa fie pastrate corespunzator pana la urmatoarea folosire. In schimb, lentilele de contact zilnice sunt mult mai simplu de purtat deoarece nu necesita ingrijire. Se poarta o zi si dupa aceea se arunca. Optand pentru lentile de contact zilnice inseamna in primul rand faptul ca de fiecare data purtati o lentila noua si complet sterila si igienica. Aceasta alegere este cea mai potrivita pentru orice persoana ocupata, care are putin timp dar totusi nu neglijeaza igiena oculara.
Daca aveti copii, adolescenti care sunt purtatori de lentile de contact la inceput, lentilele de contact zilnice reprezinta solutia perfecta deoarece nu necesita intretinere si se poarta doar o singura data.

Flexibilitate/Purtare ocazionala

Daca, in general, purtati ochelari si doar, ocazional, purtati lentile de contact atunci cea mai buna alegere sunt lentilele de contact zilnice.
Pentru unele persoane purtatoare de ochelari de vedere de brand, ochelarii reprezinta si un accesoriu pe langa celelalte avnataje insa daca doriti sa purtati ochelari de soare sau daca sunteti o persoana activa care practica sport, atunci cel mai potrivit ar fi sa aveti ca alternativa lentilele de contact. Purtand lentile de contact la distante mai mari de timp, ocazional, este mai avantojos pentru dvs sa optati pentru lentilele zilnice care, dupa o singura purtare, se arunca si nu necesita ingrijire.

No comments:

Post a Comment